Costuri mai mici între operatorii mobili de la 1 mai 2018

Costuri mai mici între operatorii mobili de la 1 mai 2018

ANCOM a dezbătut și agreat împreună cu industria de comunicaţii electronice reducerea cu 12,5% a tarifelor de terminare a apelurilor la puncte mobile, de la 0,96 eurocenţi/minut la 0,84 eurocenţi/minut, începând cu data de 1 mai 2018. Măsura este tranzitorie, până la finalizarea unui nou model de cost.“Odată cu această reducere a tarifelor între operatori, companiile vor fi motivate să opereze la costuri cât mai eficiente, lucru care va încuraja concurența și care se va reflecta și în prețurile plătite de utilizatori pentru apelurile în rețelele mobile”, a declarat Sorin Grindeanu, preşedintele ANCOM.

Metodologia de calcul al tarifelor
ANCOM va iniția anul acesta dezvoltarea unui nou model de cost, care să reflecte costurile eficiente ale furnizării serviciilor de terminare la puncte mobile și din care va rezulta un nou nivel al tarifului maxim de terminare la puncte mobile.
Până la finalizarea noului model de cost, ANCOM consideră că soluția potrivită este adoptarea tarifului tranzitoriu agreat astăzi. Acesta reprezintă media tarifelor pentru furnizarea acestor servicii în statele membre ale Uniunii Europene care au folosit modelul de cost de tip bottom-up LRIC pur. Acest tip de model de cost este de altfel instrumentul recomandat de Comisia Europeană pentru reglementarea tarifelor de terminare a apelurilor la puncte fixe și, respectiv, mobile.
Soluția aleasă de ANCOM are avantajul că poate fi implementată mai rapid decât o eventuală actualizare a modelului de cost existent şi este o măsură temporară adecvată până la stabilirea tarifelor care vor rezulta dintr-un nou model de cost LRIC pur, ce va include și tehnologia 4G/LTE.

Termenul de aplicare a tarifelor tranzitorii
Tariful tranzitoriu de terminare la puncte mobile nu va putea depăși 0,84 eurocenți/minut, începând cu data de 1 mai 2018 și până la data finalizării acestui nou model de cost.
Având în vedere complexitatea unui astfel de exercițiu de modelare, precum și experiența anterioară cu dezvoltarea unor modele tehnico-economice elaborate, Autoritatea estimează că finalizarea noului model de cost va dura aproximativ 16 luni de la data începerii procesului.
Viitorul model de calcul al tarifelor va ţine cont de creşterea acoperirii reţelelor 4G/LTE din ultimii ani şi de creșterea substanțială a volumului de date, indicatori care vor conduce, probabil, la o diminuare a costurilor eficiente de furnizare a serviciilor de terminare a apelurilor la puncte mobile.

Tarifele pentru serviciile de terminare la puncte fixe a apelurilor
Până la sfârşitul acestui an, ANCOM va revizui şi modelul LRIC pur de calcul al costurilor serviciilor de terminare a apelurilor la puncte fixe și va stabili noi plafoane tarifare, pornind de la modelul existent, care nu necesită modificări substanţiale, fiind deja construit pe reţele de nouă generaţie.

Procedura de consultare
Conform cadrului european de reglementare în domeniu, ANCOM urmează să notifice Comisia Europeană, Organismul Autorităţilor Europene de Reglementare în Domeniul Comunicaţiilor Electronice (OAREC) şi autorităţile naţionale de reglementare din celelalte state membre ale Uniunii Europene în ceea ce privește măsurile propuse. Comisia Europeană, OAREC şi celelalte autorităţi de reglementare vor putea transmite ANCOM comentarii şi observaţii în termen de o lună de la data notificării.

Ce este tariful de terminare
Tariful de terminare reprezintă preţul plătit de un furnizor de servicii de telefonie operatorului în reţeaua căruia este terminat apelul efectuat de proprii utilizatori în reţeaua acestuia din urmă. Acest preţ se regăseşte în tariful perceput utilizatorului final care iniţiază apelul.